luni, 8 februarie 2016

City Break Copenhaga



La Copenhaga mergem să o vedem pe Mica Sirenă, întruchipată de un artist pe malul mării. Este patria lui Hans Christian Anderson şi a basmelor sale. Statuia, creată acum puţin peste o sută de ani, o înfăţişează pe celebra eroină de basm privind în zare, de-a lungul cheiului, de la Nyhavn către Kastellet. Amintitul Nyhavn reprezintă nu doar cheiul ci şi portul şi o stradă care, deşi în trecut avea un renume nu prea atrăgător, acum, prin coloritul viu al caselor este un reper turistic. Mai ales că s-au deschis aici numeroase restaurante şi cafenele. De altfel se zice că această cultură a cafelei, alături de atmosfera prietenoasă a străzilor Copenhagăi, înseamnă că oamenii vor reveni cu drag. Basmul se împleteşte cu jocul şi există oportunitatea parcului de distracţii Tivoli. Cu tot felul de maşinării, terase, lumini şi culori, de Crăciun chiar devenind un tărîm minune. O plimbare uşoară te poartă spre Strøget pentru shopping, din nou fiind şi cafenele agreabile prin preajmă. Şi dacă tot vorbim de plimbări, paşii ne pot purta spre Christiania, zona cea mai liberă, în care oamenii se ghidează după propriile lor legi. Ba chiar au şi o monedă locală, folosită pentru micile cafenele. O mostră de tenacitate şi talent creativ avem şi în ceea ce reprezintă podul Oresund şi totodată mijloacele conexe pt pescuit, transport de marfă, transport de călători... Copenhaga e recunoscut ca fiind un oraş al gurmanzilor, având, ca un argument, peste 15 restaurante incluse în ghidul de evaluare Michelin. Oraşul oferă şi mici localuri unde se poate găsi un specific sandviş, numit smørrebrød. Impune informaţia conform căreia asociaţia brutarilor datează din 1290. Dacă mult timp Carlsberg a fost emblema berii daneze, mai recent au apărut peste 100 de mici producători ai acestei băuturi. Despre festivaluri şi viaţa de noapte poate vorbi fiecare la întoarcerea dintr-un City Break la Copenhaga.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu